luni, 3 august 2020

Just leave NSA...

Vreau sa tac... desi nu-mi sta in fire... Parca orice cuvant e-o minciuna, parca orice zambet e fals! Stiu si eu... poate chiar viata asta e-un vis si maine .... ma voi trezi... si tot ce-am visat e cam trait altceva! 

De ce, cum si cand... nu stiu... Daca ma intrebi, dau din umeri si privesc pierdut! Nu mai stiu... 

Sunt ranita pentru ca te-am ranit... Ce iureş tampit, degeaba spun ca nu a inceput cu mine...
M-am oprit, la momentul cand inca mai poti pleca usor, a te iubi... inseamna a te lasa sa pleci, nu a te avea pentru mine cu orice pret. Iubire? Nu ...nu aia pe care o stii tu... ci iubirea mea... ea e diferita... iubirea mea e altfel... 

Dar azi... azi am tacut... poate ca vorba mea vesela tine de inima ta... si e trist... nu e bine...  Nu mai stiu ce e bine... 

Ma sperii, dau inapoi,  tac, evit ... eu nu sunt asta...  Asa ca pleaca daca vrei, nu ma cunosc cand sunt cu tine .  Du-te si fii fericit! 

Eu pot sa-ti ofer fericirea, dar stiu si eu dac-ai s-o intelegi tu... asa ca du-te.... doar du-te si nu mai pune intrebari... 

 Intrebarile tale ma dor pe mine, si raspunsurile mele te dor pe tine.... ce rost mai au toate astea...



miercuri, 1 aprilie 2020

Dacă.... Ne vom mai iubi vreodata...

De dorul nostru plânge cerul
Iar despărțirea noastră îl sfâșie,
Și geme muribund încununat cu stele.
Tăcuți, îl privim de după perdele!

De dorul nostru a turbat și vantul
Iar cu de durere se incolaceste,
Și urla lung și trist a despărțire.
Tăcuți, il ascultam prin geamul subțire!

De dorul nostru se frâng și copacii
Iar trunchiurile-s smulse din țâțâni,
Și rup ceva din ei despărțirea noastră.
Tăcuți, stam și-i privim de la fereastra!

De dorul nostru oamenii înlocuiesc rutina
Iar despărțirea noastră i-a trezit,
Și-n plânsul cerului copiii toți se joaca.
Tăcuți, ne întrebam pe sine... dacă?

Daca ne vom mai iubi, vreodată!


09.10.2009

joi, 6 februarie 2020

MOARTEA

    O simt de foarte multe ori cum trece pe lângă mine! E slabă, dar umbra ei acoperă multe; este alba ca spuma laptelui și poartă o manta de cenușă subțire. Am reușit sa o vad mai de-aproape și-am observat cu-ngrozire ca ea e legendara pasăre Phoenix, nu poate muri pentru ca ea e moartea în sine, nici nu poate trai pentru ca n-are viata în ea. Renaște și moare-ncontinuu ca un roi de cenușă... Umbra ei e rece, când te acoperă e ca atunci când te arunci într-o apa-nghetata, te cuprinde cu totul și nu mai poți respira...
    Am fugit de ea și m-am dus către soare, m-am trântit pe pământ și am zăcut acolo așteptând să-mi pătrundă soarele-n oase. Vedeam cu ochii întredeschisi cum alții dansau în lumina lui, am vrut sa ma ridic și eu,dar și soarele își arata arșița necruțătoare secandu-mi puterile. Zăcând pe pământul fierbinte si-ntrebandu-ma ce oare mi-ar reda bunăstarea, am simțit o adiere ușoară de vânt, ceva blând și răcoros ma acoperise. Ahh... ce bine era, am deschis ochii sa văd ce-mi aducea puțina alinare, mi-a stat inima-n loc sa vad ca umbra morții ma cuprinsese! Mi-am dat seama ca eram obișnuită cu ea... sub umbra ei nu-mi găsesc sănătatea, dar liniștea și pacea da!
    Mi-am amintit de ai mei, ma uit împrejurul meu îngrijorată... se joaca amândoi în soare. Le strălucesc capetele blonde, le sta bine acolo! SUNT FERICITA!