Tu ... pasesti pe cioburi din sticla de plastic, eu ... pasesc pe cioburi din fibra de sticla, tie ... din prea mult egoism, ti se pare acelasi lucru, mie ... din prea multa iubire , la fel ! Si poate intr-un indepartat tarziu iti vei aduce aminte si vei plange ..., degeaba atunci, picioarele-mi vor fi deja, umplute de sange !
Te-ai comportat mereu ca un beton, eu am ramas cu trupul meu din sticla! L-ai sfaramat cu fiecare-atingere a ta ,la orisice privire, iar inima ... mi-e cioburi si ea, sunt prea fragila pentru tine ! Eu ... prea transparenta as putea sa spun, iar tu ... prea mat,mult prea mat !
Am vrut sa fiu fereastra din dreptul inimii, in trupul tau puternic, ai preferat in schimb o simpla gaura patrata si plina de-ntruneric, am vrut sa treaca soarele prin trupul meu de sticla , sa incalzeasca frigul din 'nauntrul tau,dar pentru tine era mai halloween spartura, parea mai mult ca prevesteste-a rau ! De ce sa ai nevoie tu de mine ? N-ai mai putea sa fii un turn inalt si fara scari, pustiu cu liliceci, paianjeni si umbre pri-nauntru! Ai vrea mereu ca sa ramai asa, tu singur, prea singur si prea sumbru !
Cum altfel ai putea ramane enigma in istorii, ca turnul plin de taine si nelocuit? Caci simplu fapt c-as exista in tine, ar reduce sansa la nebanuit ! O simpla fereastra de s-ar deschide , cu rama si sticla , cu geamul curat, m-ar vedea lumea intai doar pe mine, acolo in turnul necercetat ... asta inseamna ca pasul de fata in tine-a pasit si-a intrat!
Cum sa vrei asta? Te vrei un burlac !
2 comentarii:
Incepi spunand ca nu poate sa ti se intample tie, doar n-ai facut nimic cat sa meriti asa ceva... apoi, pentru ca totusi poate ca ti se intampla , crezi ca o vei putea rezolva cumva, doar esti istet si vei gasi o solutie... si dintr-o data plangi, realizand ca doare si ca tie ti se intampla si chiar nu mai poti face nimic, si pur si simplu plangi... ca te doare. Intr-un final se va insenina, nu s-a rezolvat, dar ai pierdut tot si o iei de la inceput. Nu'i un comentariu la subiect, e unul rebel
Uneori trebuie sa rupem din sufletul nostru bucata care ne mai tine legati de ceva ... Da, ne doare si plangem, si nu plangem putin ... plangem ani intregi ! Dar nu putem da vina pe nimeni, doar pe noi, undeva la incepututrile temeliei noastre am gresit !
Trimiteți un comentariu