Simtaindu-ma neindreptatita ....

       Stii ... statul care ne cere bani, pentru ca stam pe pamantul lui, pentru ca bem si mancam de la el? M-am gandit intr-o zi ca nici viata nu-i cu nimic mai diferita. Din contra, e un stapan mult mai puternic, iar noi ingrozitor de neputinciosi. Platim cu chinuri pretul vietii, doar pentru o clipa de timp pe care incercam sa-l facem sa merite, sa para mai lung, mai frumos... Ce-i drept viata are diferite contracte, care cu facilitati mai extravagante care cu mai putine, dar nici unul nu se da pe drept sau pe merit, toate sunt o loterie.  Macar daca m-ar fi anuntat cineva dinainte despre toate acestea. Le primim in dar fara sa stim si fara sa vrem, fiecare parinte oferind ce are. Asadar ne nastem cu ideea ca viata ar fi un dar de nepretuit, intr-adevar, exista oare pret sa-i indestulam lacomia? Cel putin parintii cred ca ce ne-au oferit e minunat si nu cred ca toti au facut-o din egoism, de aceea uneori traiesc doar pentru ca ei cred in ceea ce au facut, ma gandesc ca-i prea crud sa le sfarsesc fericirea doar ca sa o incep pe a mea. Macar ei se bucura de a lor, nu stiu daca eu as mai apuca-o. Se spune ca daca nu existi nu simti, dar daca si aceata vorba e ca si cealalta, ma indoiesc sa o mai cred. Uneori, parca -mi vine sa ma razun si sa-mi cer timpul inapoi . . .