Dacă.... Ne vom mai iubi vreodata...

De dorul nostru plânge cerul
Iar despărțirea noastră îl sfâșie,
Și geme muribund încununat cu stele.
Tăcuți, îl privim de după perdele!

De dorul nostru a turbat și vantul
Iar cu de durere se incolaceste,
Și urla lung și trist a despărțire.
Tăcuți, il ascultam prin geamul subțire!

De dorul nostru se frâng și copacii
Iar trunchiurile-s smulse din țâțâni,
Și rup ceva din ei despărțirea noastră.
Tăcuți, stam și-i privim de la fereastra!

De dorul nostru oamenii înlocuiesc rutina
Iar despărțirea noastră i-a trezit,
Și-n plânsul cerului copiii toți se joaca.
Tăcuți, ne întrebam pe sine... dacă?

Daca ne vom mai iubi, vreodată!


09.10.2009

MOARTEA

    O simt de foarte multe ori cum trece pe lângă mine! E slabă, dar umbra ei acoperă multe; este alba ca spuma laptelui și poartă o manta de cenușă subțire. Am reușit sa o vad mai de-aproape și-am observat cu-ngrozire ca ea e legendara pasăre Phoenix, nu poate muri pentru ca ea e moartea în sine, nici nu poate trai pentru ca n-are viata în ea. Renaște și moare-ncontinuu ca un roi de cenușă... Umbra ei e rece, când te acoperă e ca atunci când te arunci într-o apa-nghetata, te cuprinde cu totul și nu mai poți respira...

    Am fugit de ea și m-am dus către soare, m-am trântit pe pământ și am zăcut acolo așteptând să-mi pătrundă soarele-n oase. Vedeam cu ochii întredeschisi cum alții dansau în lumina lui, am vrut sa ma ridic și eu,dar și soarele își arata arșița necruțătoare secandu-mi puterile. Zăcând pe pământul fierbinte si-ntrebandu-ma ce oare mi-ar reda bunăstarea, am simțit o adiere ușoară de vânt, ceva blând și răcoros ma acoperise. Ahh... ce bine era, am deschis ochii sa văd ce-mi aducea puțina alinare, mi-a stat inima-n loc sa vad ca umbra morții ma cuprinsese! Mi-am dat seama ca eram obișnuită cu ea... sub umbra ei nu-mi găsesc sănătatea, dar liniștea și pacea da!

    Mi-am amintit de ai mei, ma uit împrejurul meu îngrijorată... se joaca amândoi în soare. Le strălucesc capetele blonde, le sta bine acolo! SUNT FERICITA! 

GRAVESTONE

    It's so hard to hide the pain... I blink faster to keep away the tears which want to flood my cheeks. I feel a heavy pain pressing my chest, and I don't know how to seem more lighter in front of my Kids...
    I'm looking at my life, how is falling apart day after day. What a terrible thing!  I began to wonder what I could write on my gravestone ? Should I write "how are the mighty fallen ..."? I started to ask around...